De ce am renunțat la conturile mele de social media acum 4 ani?
Răspunsul este simplu, tot ce am de spus despre asta se găsește pe acest blog. Nu e vorba de o decizie luată impulsiv, ci de una calculată, justificată de tot ceea ce am scris aici în ultimul timp, despre manipulare, despre influență, despre algoritmi, despre cum suntem transformați în produse și despre cum ni se resetează gândirea, pas cu pas.
Am ales să ies din rețele, dar nu să le ignor. Le urmăresc constant. Analizez tot ce se întâmplă acolo, pentru că ele au devenit oglinzi digitale ale societății. Nu poți înțelege lumea de azi fără să înțelegi platformele care modelează percepțiile. Dar una e să le studiezi din afară și alta e să fii prins în ele, în mecanismele de notificare, în ciclul fără sfârșit de postări, validări și comparații. Am refuzat să mai fiu „acolo” doar ca să fiu văzut. Am ales să fiu unde are sens.
Conturile sociale nu mai erau despre comunicare reală, ci despre consum de imagine, despre reacții și reacții la reacții. Totul se transforma într-un spectacol regizat, în care fiecare caută să vândă ceva un stil de viață, o opinie, o versiune cosmetizată a propriei persoane. Am simțit că mi se cere să mă exprim constant, să postez, să comentez, să fiu prezent, chiar și atunci când nu aveam nimic real de spus. A devenit un efort fără rost, o formă de presiune socială pe care nu am mai vrut să o susțin.
Adevărul este că, odată ce ai ieșit din rețele, vezi totul mult mai clar. Începi să observi cât de mult timp consumă, cât de puțin oferă în schimb și cât de adânc intră în tine mecanismele lor. Înțelegi că nu ești liber cât timp ești conectat, pentru că fiecare like primit și fiecare video vizionat îți trasează, fără să-ți dai seama, o direcție de gândire.
Am renunțat la conturile mele, dar nu la realitatea rețelelor sociale. Le cunosc mai bine acum decât atunci când eram în ele. Iar fiecare articol postat aici, pe blog, este o piesă din acel răspuns pe care poate îl cauți și tu. Nu ai nevoie de un motiv singular, ci de un proces de trezire. Când înțelegi cu adevărat cum funcționează tot sistemul, nu mai întrebi „de ce ai ieșit?”, ci „cum de am rămas atât de mult acolo?”.
