Ce mai înseamnă „intimitate” în era Instagram, WhatsApp și Facebook? Mai există ea cu adevărat?

Ne place să credem că suntem în control. Că ceea ce postăm e alegerea noastră. Că mesajele noastre private sunt doar între noi și destinatar. Că ceea ce facem online e protejat de parole, criptare și termeni de confidențialitate. Dar în realitate, în era Meta cu Facebook, Instagram și WhatsApp sub același acoperiș  intimitatea este mai degrabă o iluzie de marketing decât un drept garantat.

Zilnic, pe WhatsApp apar mesaje care îți spun că totul e „end-to-end encrypted”. Că nimeni nu poate vedea conversațiile tale. Dar hai să fim sinceri, dacă Meta ar fi o companie interesată cu adevărat de intimitatea ta, nu și-ar fi construit întregul model de afaceri pe profilarea comportamentului digital. Nu ar colecta date pasive, nu ar urmări comportamentul tău dincolo de platformă și nu ar stoca terabiți de metadate care spun mai multe decât orice conținut propriu-zis.

Realitatea e simplă și brutală, criptarea există, dar nu înseamnă că ești invizibil. Nu înseamnă că mesajele tale nu pot fi analizate prin alte unghiuri. Nu înseamnă că imaginile trimise nu pot transmite informații. Și nu înseamnă că, odată ce datele sunt colectate și stocate, nu pot fi accesate de terți, fie cu mandat, fie prin breșe, fie prin „parteneriate comerciale”.

Să nu uităm că, în urmă cu un deceniu, Facebook era acuzat că oferea acces preferențial la date unor companii selecte. Și nu era vorba doar de reclame. Era vorba de profiluri psihologice, locații, comportamente, prieteni, preferințe, totul. A fost nevoie de scandalul Cambridge Analytica pentru ca lumea să realizeze cât de departe s-a mers. Dar Meta a învățat ceva din acel episod, nu să respecte mai mult intimitatea, ci să-și camufleze mai bine sistemele.

Criptarea de azi e atât de „perfectă”, încât nimic nu mai poate fi verificat. E ca o fereastră întunecată, nu vezi înăuntru, dar nici nu știi cine e cu adevărat acolo. Au fost cazuri documentate în care fotografii postate pe rețele Meta (Facebook și Instagram) conțineau metadate ce includeau locația exactă. Militari care au postat selfie-uri au fost localizați în teatre de operațiuni. După aceste scandaluri, Meta a început să „cripteze” mai agresiv imaginile. Dar întrebarea e, de ce trebuie să cripezi ceva ce, teoretic, n-ar trebui să fie acolo?

Problema reală este că intimitatea digitală nu a dispărut peste noapte. A fost cedată, puțin câte puțin, prin acceptarea unor termeni și condiții pe care nu le citește nimeni. Prin lipsa educației digitale. Prin comoditate. Și prin naivitatea de a crede că „dacă n-am nimic de ascuns, nu mă afectează”. Ba te afectează. Pentru că fiecare om are ceva doar al lui. Fiecare cont, fiecare mesaj, fiecare fotografie e parte din identitatea ta digitală. Și când identitatea devine accesibilă altora, ai pierdut mai mult decât o poză sau o parolă. Ai pierdut controlul.

Nu e nevoie să fii hacker ca să ai acces la informații personale. E nevoie doar de puțină pricepere digitală, de un calculator și de intenție. Sunt persoane care, fără să cunoască programare, pot accesa date sensibile, pot identifica IP-uri, pot urmări comportamente. Nu pentru că sunt genii, ci pentru că platformele permit asta  uneori din neglijență, alteori din interes. E suficient să ai curiozitate și un minim de cunoștințe și poți deveni un „observator invizibil”.

Cei care spun că nu au nicio problemă dacă li se accesează parolele greșesc grav. E ușor să spui „nu mă deranjează”, până în momentul în care cineva îți intră în viață și folosește ceea ce găsește împotriva ta. Intimitatea nu înseamnă să ai ceva de ascuns. Înseamnă să ai dreptul de a păstra lucruri doar pentru tine. Înseamnă spațiu, siguranță, control. Și, mai ales, decizie. Faptul că unele platforme ne oferă opțiuni de confidențialitate doar pe hârtie este echivalent cu o promisiune falsă.

Suntem într-un moment în care trebuie să înțelegem că nimic, absolut nimic, nu este 100% sigur pe internet. Criptarea e un cuvânt frumos, dar care ascunde uneori un vid de responsabilitate. Ce nu este vizibil pentru tine nu înseamnă că este inaccesibil pentru toți ceilalți. Tot ce încarci, trimiți sau postezi lasă urme. Unele se șterg. Altele nu. Iar cele care rămân pot spune povești despre tine pe care nici măcar nu le-ai rostit.

Ce mai înseamnă „intimitate” în era Meta? Înseamnă să știi că nu o mai ai și să acționezi ca atare. Să selectezi. Să filtrezi. Să eviți!! Să nu presupui că ai control, ci să ți-l construiești. Să nu te bazezi pe platforme, ci pe bun simț digital. Să nu te bazezi pe promisiuni de criptare, ci pe lipsa de expunere. Singura formă reală de protecție e să nu ai nimic esențial acolo. Ceea ce nu postezi nu poate fi compromis.

Intimitatea a devenit un spațiu negociabil în era digitală. Dar chiar și într-un mediu unde totul e conectat, mai poți păstra ceva doar al tău. Cu o condiție: să vrei cu adevărat. Și să înțelegi că, odată ce ai apăsat „Trimite”, nu mai e vorba doar despre tine.